Atunci când vacanța în Andaluzia era doar la stadiul de planificare, ne gândeam dacă să introducem și Gibraltarul pe listă. Destinația nu ni se părea cine știe ce. În Andaluzia erau destule destinații la care doream să ajungem și cum aveam închiriată mașina doar pentru primele 7 zile din cele două săptămâni petrecute în Andaluzia, trebuia să ne gândim bine dacă irosim o zi pentru Gibraltar. Până la urmă, pozele cu rezervația naturala de pe stânca Gibraltarului și macacii ne-au convins sa-i dăm Gibraltarului o șansă și ne bucurăm că am făcut-o, deoarece a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute în Peninsula Iberică.
Drumul cu mașina spre Gibraltar: A-7 versus AP-7
Dacă plecați cu mașina spre Gibraltar, pornind dintr-o stațiune de pe Costa del Sol, există două autostrăzi pe care le puteți folosi: autostrada cu taxă AP-7 sau autostrada gratuită A-7.
Autostrada mediteraneană AP-7 are o lungime de 105 km și este formată din două segmente: Málaga-Estepona și Estepona-Guadiaro. Acest drum cu taxă se desfășoară aproape paralel cu drumuri de coastă N-340 și A-7.
A-7 este o autostradă destul de circulată, deoarece este situată direct pe coastă și face legătura între toate stațiunile de pe coastă. Avantajul acestei autostrăzi este faptul că nu trebuie să plătești vreo taxă, însă sunt foarte multe porțiuni pe care limita de viteză este de doar 80 km/h. Un alt mare dezavantaj este că trebuie să frânezi adesea, deoarece foarte multe complexe rezidențiale au ieșirile direct la autostradă, asta mai ales între Fuengirola și Marbella. Însă ceea ce m-a enervat enorm a fost numărul de sensuri giratorii, mai ales după ce treci de Estepona – am numărat peste 10 asemenea sensuri giratorii. Abia prinzi un pic de viteză că trebuie să frânezi, deoarece urmează un sens giratoriu.
Aceste dezavantaje nu există pe AP-7. Totuși, diferența dintre cele două autostrăzi în ceea ce privește distanța și timpul de conducere este nesemnificativ. Din Benalmadena până în Gibraltar, pe A-7 ( inclusiv cu drumul A-383) sunt 111 km de parcurs, iar timpul de conducere este de 1 oră și 45 minute. Folosind AP-7, aveți de parcurs 109 km, iar timpul de conducere este cu 15 minute mai scurt. Însă călătoria pe AP-7 are un preț care variază în funcție de sezon.
Noi am fost în mai în Andaluzia, iar A-7 nu era aglomerată. Probabil în lunile de vară situația se schimbă și atunci este de recomandat să folosiți AP-7 dacă doriți un drum mai lin și mai liniștit.
Trecerea frontierei
Vă sfătuim să nu treceți frontiera cu mașina. Există două motive pentru acest lucru: în primul rând, străzile din Gibraltar sunt destul de înguste, iar parcările sunt incredibil de scumpe și se ocupă destul de repede. În al doilea rând, Gibraltar nu face parte din spațiul Schengen, iar controalele la frontiere pot dura ceva timp.
Prin urmare, cea mai bună soluție ar fi să lăsați mașina în Spania și să treceți frontiera în Gibraltar pe jos. Așa am procedat și noi. Am lăsat mașina în localitatea spaniolă La Línea de la Concepción, pe strada Calle del Clavel, pe care se poate parca gratis. De aici până la granița cu Gibraltarul sunt 10-15 minute de mers pe jos. Pe drum ne-am mai oprit și la o patiserie pentru a cumpăra cornuri și plăcintă. Știam că ne așteaptă un tur de forță pe stânca Gibraltarului, așa că nu strica să ne facem ceva rezerve.
La frontieră am trecut foarte repede. Am prezentat documentele, agentul vamal s-a uitat rapid peste ele și ne-a urat „Have a nice day!”.
Cum ajungi pe stânca Gibraltarului?
După ce am trecut de postul de frontieră, am traversat strada și la câțiva metri mai încolo ne aștepta, într-o parcare din față aeroportului, un Shuttle Bus care transportă turiștii la stația de jos a telecabinei. Călătoria cu Shuttle Bus-ul a fost gratuită, deoarece am cumpărat online biletele pentru telecabină și rezervația naturală de pe The Rock, stânca Gibraltarului. Shuttle Bus-ul circulă, în perioada 1 Aprilie – 31 Octombrie, între orele 9:30 – 16:30 (ultima plecare de la frontieră este la 16:15, iar de la stația telecabinei spre frontieră la 16:30), iar în perioada 1 Noiembrie – 31 Martie, între orele 9:30 – 15:30 (ultima plecare de la frontieră este la 15:15, iar de la stația telecabinei spre frontieră la 15:30).
La stația de jos a telecabinei se poate ajunge și cu autobuzul 10. Acesta se ia din stația Frontier Terminus aflată la câțiva metri mai încolo de frontieră, pe partea dreaptă. Biletul pentru o călătorie costă 1,60 £ (2,40 €), iar cel pentru două călătorii (dus-întors) costă 2,40 £ (3,60 €).
Cu autobuzul 5 puteți ajunge în centrul orașului. Puteți verifica rutele celor două autobuze pe site-ul celor de la citibus.
O altă modalitate de a ajunge sus pe stânca Gibraltarului este cu taxiul. Puteți rezerva un tur al stâncii cu taxiul care oprește la fiecare atracție din parcul natural. Intrările la atracții trebuie plătite separat. Cu mașina personală nu puteți urca pe stâncă, deoarece accesul este permis doar mașinilor înmatriculate în Gibraltar.
Pentru cei mai sportivi, exceptând ruta clasică, pe stânca Gibraltarului se poate ajunge pe jos folosind ruta Mediterranean Steps. Traseul începe de la Jews‘ Gate, vis-a-vis de Pillars of Hercules. Drumul a fost amenajat în secolul al XVIII-lea de Armata britanică pentru a ușura accesul soldaților la diferite posturi defensive din capătul sudic al stâncii.
Rezervare bilete pentru stânca Gibraltarului
Am rezervat în prealabil biletele pentru telecabină pe internet. Acestea sunt valabile timp de 3 luni de la data cumpărării. Recomandăm, de asemenea, această procedură tuturor celor interesați, deoarece conține diverse avantaje:
- în primul rând, până la stația de jos a telecabinei puteți călători gratis cu un Shuttle Bus.
- La stația telecabinei economisiți mult timp, sărind de coada de la casa de bilete. Pentru cei cu biletele cumpărate online există o casă specială la care biletele electronice se pot preschimba. Chiar și cu bilete cumpărate online tot am așteptat vreo 30 de minute pentru a ne urca în telecabină.
În cazul în care vrei să urci pe stânca Gibraltarului cu telecabina, există mai multe tipuri de bilete, în funcție de ce vrei să vizitezi. Noi ne-am decis să cumpărăm Cable Car & Natural Reserve ticket. Acesta include pe lângă transportul cu telecabina și accesul la principalele atracții: St Michael’s Cave, Great Siege Tunnels, City Under Siege Exhibition, Moorish Castle și World War II Tunnels.
Dacă vreți să cumpărați biletele pentru telecabină și rezervație online, aveți grijă că acestea vor trebui preschimbate la casă. Având biletele electronice puteți sări coada de la casa de bilete. Aici veți primi biletele normale și harta cu atracțiile de pe stâncă.
Maimuțe vs. Oameni
The Rock nu e doar o stâncă oarecare, ci o adevărată rezervație naturală cu numeroase atracții turistice. Încă din momentul în care am ajuns sus și am coborât din telecabină, nu numai că am fost întâmpinați de atracția favorită a turiștilor, ci am avut chiar parte de primul contact direct cu aceasta. Mă refer, bineînțeles, la maimuțele care au pus stăpânire pe stânca Gibraltarului.
Experiența noastră cu maimuțele de pe stânca Gibraltarului
Atunci când am rugat-o pe Cătălina să scoată camera foto din rucsac, am simțit deodată cum se lasă o greutate în plus pe spate. Un macac, unul dintre cei mai mari, tocmai îmi sărise în spate și începuse să cotrobăie prin rucsac, sperând că va găsi ceva de mâncare. M-am panicat pentru că nu știam cum să reacționez. Turiștii de pe lângă mine s-au dat imediat la o parte și se uitau curioși, așteptând deznodământul atacului.
Norocul meu a fost că, înainte ca macacul să sară pe mine, fermoarul rucsacul fusese tras doar un pic, așa că maimuța nu reușea să scoată prea ușor ceva din el. Totuși nu se dădea bătută și trăgea din toate puterile de o pungă de care se agățase și în care țineam pamperși și hăinuțe pentru Freya. Nu aveam de mâncare în rucsac, dar mă gândeam că am pus-o dacă maimuța fuge cu aparatul meu de fotografiat.
De frică să nu rămân fără aparatul foto m-am izbit cu spatele de peretele din apropiere, sperând că maimuța va sări de pe mine. Îmi era frică să nu mă muște, dar frica că o să rămân fără aparatul foto era mai mare. Strategia a funcționat. Maimuța, învinsă și fără pradă, a sărit de pe spatele meu, iar eu am respirat ușurat că am scăpat doar cu o sperietură.
Și Freya era cât pe ce să facă cunoștință cu una dintre maimuțe. În timp ce ne plimbam pe lângă stația telecabinei, o maimuțică curioasă de ce se ascunde în căruț, a sărit pe acoperișul acestuia, dar nu a apucat să-și satisfacă curiozitatea, căci am gonit-o imediat. Era una dintre cele mici, așa că nu mi-a fost frică că o să ne atace. În concluzie, aveți grijă la maimuțe dacă urcați pe stânca Gibraltarului cu copii mici.
Hoții de buzunare
Maimuțele de pe stânca Gibraltarului sunt drăguțe. În realitate acestea pot deveni foarte periculoase și e bine să fiți atenți pentru a nu cădea victima lor. Nu țineți mâncare la vedere; de fapt nu țineți nimic la vedere care ar putea atrage maimuțele, deoarece în câteva secunde rămâneți fără lucrurile dragi vouă. Exceptând experiența mea cu maimuțele de la coborârea din telecabină, am fost martorii a două evenimente în care maimuțele și-au arătat dibăcia în a sustrage diferite lucruri.
În primul caz, un tip avea într-un buzunar o pungă de bomboane. Punga era ieșită pe jumătate din buzunar. Nu știu dacă individul a lăsat-o așa în mod intenționat sau era pur și simplu inconștient. Cert este că, în timp ce urca scările spre una dintre terasele panoramice, o maimuțică s-a strecurat pe lângă el, i-a băgat mâna în buzunar și a fugit cu punga de bomboane, urmărită de alte maimuțe care doreau și ele să guste din prada capturată. Tipul n-a schițat nici un gest. Nu cred că și-a dat seama că a rămas fără bomboane.
Al doilea caz l-a avut ca protagonist pe un pensionar german. Acesta cobora liniștit alături de soție pe una dintre potecile din rezervația naturală. Problema era că avea rucsacul deschis, iar maimuțele au observat imediat asta. Cum poteca era asigurată cu o balustradă, pentru maimuță a fost simplu să meargă pe aceasta paralel cu pensionarul german, după care a întins doar un braț și a scos ceva din rucsacul bărbatului. Din nefericire pentru maimuță, prada era doar o loțiune de plajă pe care a abandonat-o la scurt timp, după ce s-a convins că nu era de mâncat. La fel ca în primul caz, pensionarul german nu a observat nimic și și-a continuat drumul mai departe, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Traseul parcurs de noi pe stânca Gibraltarului
După ce am ajuns sus pe stânca Gibraltarului și am scăpat de amenințarea maimuțelor, ne-am învârtit vreo 30 de minute pe lângă stația telecabinei. Aici sunt amenajate câteva terase panoramice, iar priveliștile sunt de-a dreptul spectaculoase.
Drumul spre St. Michael´s Cave
De la telecabină am coborât apoi pe St. Michael Road până la stația de hrănire a maimuțelor. Aici trei maimuțe își făceau siesta printre resturile de fructe și legume rămase de la ultima masă.
Următorul punct de interes la care ne-am oprit și care, de altfel, se află la doar la câțiva metri mai încolo de stația de hrănire a macacilor, a fost Skywalk. Terasa care are și o porțiune cu podea din sticlă este amplasată la 340 de metri deasupra nivelului mării. Înainte de a urca pe terasă, un angajat ne-a controlat biletele. Pe terasă au voie, în același timp, maxim 50 de persoane. Însă nu vă speriați! Podeaua de sticlă rezistă la greutatea a 5 elefanți sau a 340 de oameni.
Ne-am continuat plimbarea pe St. Michael Road, printre maimuțele care zăceau lungite și plictisite la umbră, pe asfaltul potecii. La un moment dat, din St. Michael Road se desprinde Ohara’s Rd, o potecă care urcă la Ohara’s Battery. Bateria de artilerie este amplasată în cel mai înalt punct de pe stânca Gibraltarului.
Coborând mai departe pe St. Michael Rd, am ajuns la St. Michael´s Cave, una dintre cele peste 150 de peșteri. Acestea au luat naștere în urma infiltrației apei de ploaie în calcarul din care e formată stânca Gibraltarului. De-a lungul timpului, picăturile de apă au format stalactite și stalagmite care sunt puse în evidență de jocuri de lumini.
În Cathedral Cave, cea mai mare încăpere a peșterii, a fost amenajată o scenă de piatră cu 100 de locuri, unde se țin concerte de muzică clasică și modernă.
Drumul spre Great Siege Tunnels
De la peșteră am coborât pe Spur Battery Rd până la intersecția cu Queens Rd. De aici am continuat mai departe până la următoarea intersecție, unde din Queens Rd se desprind încă 2 drumuri: Charles Vth’s Rd și Old Queens Rd. Pe ultimul am apucat-o și noi și am ajuns la Apes´ Den și statia de mijloc a telecabinei care este închisă pe timpul verii. Undeva între St Michael´s Cave și Apes Den este și Windsor Suspension Bridge, un pod suspendat pe care l-am ratat din păcate.
Old Queens Rd. se desfășoară paralel cu Queens Rd, după care se unește din nou cu acesta din urmă. Am mers în continuare pe Queens Rd până la Princess Caroline’s Battery, o baterie de artilerie din capătul nordic al stâncii, de unde se vede perfect pista aeroportului. E un loc bun din care să urmărești cum decolează și aterizează avioanele.
De aici am urcat la Great Siege Tunnels. Acestea au luat naștere în timpul Marelui Asediu al Gibraltarului, în care trupele franceze și spaniole au încercat să captureze Gibraltarul de la englezi. Pentru a proteja partea de nord-est a stâncii s-a decis amplasarea de tunuri pe un pinten de stâncă, cunoscut sub numele de The Notch. Problema era că pe peretele vertical al stâncii era imposibil de construit o cărare, asă că englezii au zis: „Hai să construim un tunel!”. Este remarcabil cum au reușit englezii să-și croiască drum prin stânca dură doar cu praf de pușcă și forța brațelor.
După ce am vizitat tunelurile ne-am reîntors la Princess Caroline’s Battery, iar de aici am coborât mai departe spre oraș, trecând pe lângă City Under Siege Exhibition, World War II Tunnels și Moorish Castle. În oraș am mai rătăcit vreo oră, după care ne-am îndreptat spre graniță, pe jos, traversând renumita pista la care stai la semafor pentru a lăsă avioanele să aterizeze sau să decoleze.
Ți-a plăcut articolul? Salvează-l Pe pinterest!
Buna!
Am căutat mult și cred că sunteți singurii care ați urcat cu bebe. Cel puțin, care sa fi și scria. Bravo!
Vrem și noi să mergem în weekend cu bebe de 1an3l și îngrijorarea mea e cum ii pot da să mănânce pe traseul de revenire pe jos fara sa atace maimuțele. Crezi că e posibil?
Cam cât durează până înapoi în centru?
Mulțumesc!
Buna Andreea. Scuze pentru ca răspund cu întârziere. Ca să scăpați de grija maimuțelor, cred că cel mai bine e să-l hrăniți pe bebe în restaurantul de pe stâncă sau în interiorul peșterii. Coborârea în oraș, pe jos, nu durează mai mult de o oră, asta dacă nu faceți nici o oprire la peșteră, tunelurile din WW2 etc.