Nu departe de Frankfurt, la nici 30 de minute de mers cu mașina, se află Freilichtmuseum Hessenpark, un fel de muzeu al satului, care se întinde pe o suprafață de 65 de hectare și unde puteți vedea cum trăiau și munceau în trecut locuitorii regiunii Hessa. Muzeul în aer liber Hessenpark adăpostește peste 100 de clădiri istorice (case, biserici, hambare, ateliere, mori de vânt) care, deoarece nu au mai putut fi păstrate în locația lor inițială, au fost demontate, mutate și reasamblate în Hessenpark, fiind astfel salvate de la demolare.
Cum ajungi aici?
Muzeul în aer liber Hessenpark este situat în localitatea Neu-Anspach, strada Laubweg 5.
Din Frankfurt, cu mașina se poate ajunge pe mai multe rute. Un traseu ar fi pe autostrada A661 în direcția Bad Homburg. În apropiere de Bad Homburg se trece pe drumul B456, iar după câțiva km, înainte de Wehrheim faceți stânga pe L3041. Pe drum se găsesc indicatoare care marchează drumul spre Hessenpark, așadar nu prea ai cum să te rătăcești, chiar și dacă nu ai un GPS. Un alt traseu ar fi pe A5 și apoi pe L3041. Drumul cu mașina durează o jumătate de oră. La destinație există o parcare mare, gratuită.
Cu mijloacele de transport în comun se ajunge mai greu, durata călătoriei fiind de o oră și trebuie schimbate mai multe mijloace de transport. Spre exemplu, dacă plecați din gara din Frankfurt (Hauptbahnhof) puteți merge cu S-Bahn-ul S5 în direcția Bad Homburg (circula la fiecare 15 minute). Din gara din Bad Homburg luați trenul RB15 în direcția Waldsolms-Brandoberndorf și apoi coborâți în Neu-Anspach. De aici urcați în autobuzul 63 și coborâți la stația Anspach-Hessenpark. În weekend există au autobuz, care merge direct din Bad Homburg până la muzeu. Este vorba de autobuzul 5 care se poate lua de la gară.
Program și prețuri
Muzeul este deschis tot timpul anului, de la 9:00 la 18:00 (1 martie – 31 octombrie) – ultima intrare se face la ora 17:00 – și de la 9:00 la 17:00 (1 noiembrie – 28 februarie), cu ultima intrare la ora 16:00.
Prețul unui bilet este de 9 € în cazul adulților. Copiii până în 6 ani pot intra gratuit. Există de asemenea multe alte oferte pentru elevi, studenți, familii, grupuri mari. Prețurile pentru aceste categorii pot fi consultate pe site-ul oficial al muzeului. După ora 16:00 (martie – octombrie) sau ora 15:00 (noiembrie – februarie), prețul unui bilet este de doar 4,50 €
Marktplatz
De la intrare, inițial un fost hambar, se ajunge imediat în Marktplatz, care, așa cum arată și numele, descrie locul în care se ținea piața. Aceasta era încă din Evul Mediu, datorită poziției sale centrale, locul preferat pentru întâlniri, diferite adunări sau schimburi comerciale. Marktplatz are o formă dreptunghiulară, fiind mărginită de cca 26 de case tradiționale provenite din diferite orășele ale regiunii Hessa. În unele dintre aceste clădiri își desfășoară activitatea mici afaceri, cum ar fi o brutărie, un restaurant, un hotel sau alte magazine în care se vând diferite articole meșteșugărești produse în cadrul muzeului. Alte clădiri din Marktplatz sunt gazda diferitelor expoziții: o colecție de ceasuri de turn din secolele 19-20, o tipografie, o expoziție despre fotografie și film etc. În centrul pieței se află o reproducere a Vierröhrenbrunnen (Fântâna cu patru țevi) din orașul Langen, o mică capodoperă a Renașterii timpurii, construită în anul 1553.


Vizitatorii care doresc să meargă la cumpărături sau la restaurantul din Marktplatz pot specifica acest lucru la casierie și nu vor mai fi nevoiți să plătească biletul de intrare. Însă accesul la expoziții și restul muzeului se face doar pe baza biletului. Biletul conține un abțibild care trebuie lipit pe haine. Astfel, angajații muzeului îi recunosc pe cei care au acces și la restul parcului. Am observat că, la poarta rotativă de ieșire din dreapta casieriei, vizitatorii își lăsau abțibildurile pe un panou. Mă gândeam că cineva care nu are mustrări de conștiință ar putea profita de lucrul ăsta, deoarece atâta timp cât ai acel abțibild la vedere, în piept, nu-ți verifică nimeni biletul. Apropo de abțibild, știați că acest cuvânt provine din limba germană, de la Abziehbild care se pronunța la fel ca în limba română – [ˈaptsiːbɪlt]?
La plimbare prin muzeul în aer liber
Dacă în Marktplatz găsim clădiri care provin din toată regiunea, restul parcului este împărțit în 5 zone în care se regăsesc clădiri specifice doar anumitor regiuni din Hessa, la care se mai adaugă o zonă dedicată atelierelor (Werkstätten). Cele 5 zone reprezintă regiunile Hessa Mijlocie (Mittelhessen), Hessa de Nord (Nordhessen), Hessa de Est (Osthessen), Hessa de Sud (Südhessen) și regiunea Rin-Main (Rhein-Main). Majoritatea clădirilor prezente în aceste zone sunt acele binecunoscute case tradiționale germane, cu structură din lemn, care în germană poartă denumirea de Fachwerkhaus. Cele mai multe se pot vizita și în interior, fiind mobilate corespunzător epocii la care fac referință. Unele dintre ele adăpostesc expoziții care prezintă diferite aspecte din stilul de viață al vechilor locuitori ai regiunii Hessa.








Pe lângă conservarea clădirilor, parcul contribuie și la păstrarea meșteșugurilor tradiționale. Astfel există ateliere în care se pot vedea diferite unelte specifice și în care sunt oferite și demonstrații live.


Hessenpark este un muzeu viu: în ateliere se lucrează; în curțile gospodăriilor aleargă găini, iar pe pajiști pasc liniștite capre; o căruță plimbă turiștii prin parc; se pot face cursuri de gătit sau vă puteți chiar căsători la Starea Civilă a muzeului.




În afară de clădiri mai există numeroase pajiști, terenuri arabile, livezi, o podgorie, o carieră de piatră, mori de vânt, parc de joacă pentru copii, locuri pentru picnic. Muzeul este într-adevăr imens și trebuie să îi alocați cel puțin 4 ore pentru a vizita întreg parcul în liniște. Deși există indicatoare și panouri cu hărți, ar fi bine să aveți o hartă la voi. Aceasta o puteți cumpăra la intrare sau o puteți descărca de aici.





În concluzie, dacă locuiți sau vizitați zona Frankfurt, cu sau fără copii, muzeul în aer liber Hessenpark este o opțiune frumoasă pentru o excursie de o zi.