Fulda – cel mai frumos oraș baroc din Hessen

Fulda, considerat cel mai frumos oraș baroc din landul Hessa, este așezat aproape în centrul Germaniei. Până în Frankfurt sunt aproximativ 100 km. Întemeierea orașului este atribuită Sfântului Bonifaciu, considerat Apostolul germanilor datorită operei sale de creștinare a triburilor germanice de la est de Rin. În anul 744 este întemeiată aici o mănăstire, iar la scurt timp, în apropierea ei, a luat naștere și prima așezare. Aceasta avea să se dezvolte într-un oraș înfloritor, profitând de așezarea sa pe drumul comercial Via Regia care străbătea Sfântul Imperiu Roman, legând Spania de estul Europei.

Cartierul baroc din Fulda

În secolul al 18-lea, orașul s-a schimbat treptat într-un oraș baroc. Domul Sf. Salvator, împreună cu Reședința principilor-episcopi de Fulda, Oranjeria și Grădina Palatului, Poarta Sf. Pavel și fostul sediu al Gărzii orașului, formează cartierul baroc al orașului Fulda.

Apostolul germanilor

Începem explorarea orașului de la monumentul dedicat Sfântului Bonifaciu. Însărcinat de Papă cu creștinarea triburilor germanice din zonă și subordonarea lor autorității Bisericii Romano-Catolice, Bonifaciu a întemeiat în 744 prima mănăstire din Fulda. De aceea, Sfântul Bonifaciu mai este numit și Apostolul germanilor.

Fulda cel mai frumos oraș baroc - statuia lui Bonifaciu

Mai nou, Sf. Bonifaciu se ocupă cu dirijarea circulației în Fulda. 🙂

Palatul baroc din Fulda

Vizavi de statuia Sfântului Bonifaciu se află Stadtschloss Fulda, palatul rezidențial al principilor-episcopi din Fulda. În 1220, stareții mănăstirii Fulda au fost ridicați de împăratul Frederic al II-lea la rangul de principi imperiali. Cum un principe are nevoie de o reședință pe măsură, abatele Henric al V-lea de Waldau a construit între mănăstire și oraș un castel fortificat. Acesta avea să fie transformat în secolul al 18-lea într-un palat baroc. Cea mai mare parte a palatului este acum sediul administrației orașului. Au mai rămas însă și câteva încăperi istorice, cum ar fi Sala Princiară sau Cabinetul Oglinzilor, care pot fi vizitate.

Palatul din Fulda cel mai frumos oraș baroc
Plimbare prin Fulda cel mai frumos oraș baroc
Palatul baroc din Fulda
Palatul din Fulda cel mai frumos oraș baroc
Palat Fulda

Grădina palatului și Oranjeria

Între Palat și Oranjerie se întinde Grădina Palatului (Schlossgarten), un parc frumos, cu arbori seculari, flori multicolore și fântâni arteziene. Grădina este o adevărată oază de verdeață în inima orașului baroc. Vă recomandăm să vă plimbați pe aleile sale sau doar să leneviți pe covorul verde care se întinde între terasele Oranjeriei și Palatului.

Gradina palatului din Fulda cel mai frumos oraș baroc
Gradina palat Fulda cel mai frumos oraș baroc
parc Fulda cel mai frumos oraș baroc

O bijuterie a arhitecturii baroce este Oranjeria din Fulda care mărginește la nord frumoasa grădina a palatului. Aceasta a fost construită între anii 1721-1724, fiind folosită în lunile de vară pentru diferite festivități. În lunile de iarnă aici sunt puse la  adăpost plantele exotice din grădina palatului. Oranjeria cu sălile sale în stil baroc este folosită astăzi de Hotelul Maritim pentru diferite evenimente. Sala Apollo, folosită ca sală de mic-dejun, impresionează cu tavanul frumos decorat cu o frescă care-l înfățișează pe zeul Apollo, străbătând bolta cerească în carul său tras de cai.

Oranjeria din Fulda cel mai frumos oraș baroc
Oranjeria Fulda

Pe o scară largă se ajunge de pe terasa Oranjeriei direct în Grădina Palatului. În mijlocul scării suntem întâmpinați de Flora, zeița grădinăritului. Sculptură este înaltă de 7 m și ține în mâna întinsă un crin din aur, simbolul principelui-abate Adolf de Dalberg. Între timp, Vaza Florei, numele sub care este cunoscută statuia, a devenit un simbol al orașului baroc Fulda.

Oranjeria Fulda cel mai frumos oraș baroc
Oranjeria Fulda
Flora din Fulda cel mai frumos oraș baroc

Domul din Fulda și Muzeul Domului

Domul Sf. Salvator nu este doar simbolul orașului Fulda, ci și cea mai renumită biserică barocă din landul german Hessa. Sincer, am fost surprinși să descoperim o asemenea Catedrală într-un orășel ca Fulda. Domul din Fulda a fost construit în doar 8 ani, între 1704-1712, în locul bazilicii Ratgar a mănăstirii întemeiate în Evul Mediu. Vizitarea catedralei este gratuită. În cripta fostei biserici mănăstirești se află mormântul Sfântului Bonifaciu, ceea ce face din Fulda un loc de pelerinaj popular pentru credincioși.

Dom Fulda cel mai frumos oraș baroc
Domul din Fulda
Domul din Fulda cel mai frumos oraș baroc
interior Dom Fulda
detaliu dom Fulda
orga Dom Fulda
interior Dom Fulda cel mai frumos oraș baroc
interior dom Fulda
altar dom Fulda
mormant Sf. Bonifaciu
Sf. Bonifaciu

În stânga Domului, ascuns în spatele unui zid care tăinuiește și Grădina Domului (Domdechaneigarten), se află Muzeul Domului. În fosta locuință a decanului puteți vedea o colecție de relicve și veșminte sacre ce oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra istoriei mănăstirii și Domului din Fulda. Informații despre prețuri și program găsiți pe site-ul oficial al episcopiei Fulda.

intrare gradina dom Fulda
gradina Dom Fulda cel mai frumos oras baroc
gradina Dom Fulda cel mai frumos oraș baroc
Muzeu Dom Fulda
Fulda cel mai frumos oraș baroc
gradina Dom Fulda
gradina dom Fulda
gradina Dom Fulda
gradina Dom Fulda

Biserica Sf. Mihail și Poarta Sf. Pavel

În dreapta Domului se află Michaelskirchenu numai cea mai veche biserică din Fulda, ci chiar una dintre cele mai vechi biserici din Germania. A fost construită între anii 819-822 în stil carolingian, servind drept capelă mortuară pentru mănăstire.

Biserica Sf Mihail Fulda
Fulda cel mai frumos oraș baroc - biserica Sf. Mihail
Fulda cel mai frumos oraș baroc - interior biserica Sf. Mihail

Poarta Sf. Pavel (Paulustor) din Fulda a fost construită între anii 1709 – 1711, ca multe alte clădiri din Fulda în stil baroc, conform planurilor arhitectului catedralei, Johann Dientzenhofer. Poarta a fost amplasată inițial între Palat și clădirea Gărzii Orașului și separa domeniul principilor de atunci de restul orașului. Abia în 1771, la cererea prințului episcop Henric de Bibra, poarta a fost mutată în locul său actual, în capătul străzii Pauluspromenade.

Paulus Tor Fulda cel mai frumos oraș baroc

Altstadt (Orașul Vechi)

La doar câțiva pași de cartierul baroc se întinde Orașul Vechi. Chiar dacă Fulda este cunoscut mai mult ca cel mai frumos oraș baroc din Hessen, zona medievală a orașului este la fel de interesantă.

Hexenturm și vânătoarea de vrăjitoare

Pe Kanalstraße se mai pot vedea încă resturi din vechiul zid de apărare al orașului, precum și un turn de veghe, numit Hexenturm (Turnul Vrăjitoarelor). Numele se datorează faptului că turnul a fost folosit ca închisoare pentru femei. În Fulda, în doar 3 ani (1603-1606), au fost ucise 270 de femei acuzate de vrăjitorie. Vinovat de aceste crime este Balthasar Nuß , un fost pădurar numit judecător, care s-a folosit de prigoana vrăjitoarelor pentru a se îmbogăți. Prin tortură și șantaj, Nuß a reușit să aducă mulți locuitori în pragul sărăciei, jumătate din plățile încasate intrând în buzunarul său. În timpul mandatului său, judecătorul a încasat nu mai puțin de 2350 de guldeni. Pentru comparație, salariul anual al primarului era de 60 de guldeni.

Severikirche (Biserica Sf. Severus)

Biserica catolică Sf. Maria și Sf. Severus a fost construită între anii 1438-1445 în stil gotic. În 1451 a devenit biserica breslei țesătorilor de lână, al căror patron era Sf. Severus din Ravenna. Astfel, de acum încolo biserica va fi cunoscută sub numele de Severikirche.

Severikirche Fulda cel mai frumos oraș baroc

Primăria Veche

Orașul Vechi este împânzit de străduțe cu farmec medieval și clădiri cu structură din lemn.

Altstadt Fulda cel mai frumos oraș baroc
casa din Fulda cel mai frumos oraș baroc

Printre clădirile emblematice ale orașului se numără Altes Rathaus (Vechea Primărie), o clădire impunătoare cu 3 etaje construită înainte de anul 1500 și Casa Mollenhauer, atelierul renumitului producător de instrumente muzicale.

Casa Mollenhauer
Primaria Veche din Fulda cel mai frumos oraș baroc
Primăria Veche
Fulda cel mai frumos oraș baroc

Piața în care se află Vechea Primărie se numește Unterm Heilig Kreuz (Sub Sfânta Cruce) și este centrul Orașului Vechi. Numele pieței amintește de o cruce ridicată aici ca semn vizibil că piața se află sub protecția împăratului. În 1019, împăratul Henric al II-lea i-a acordat abatelui mănăstirii drepturi vamale și comerciale.

Piata Fulda cel mai frumos oraș baroc
Fulda cel mai frumos oraș baroc
Fulda cel mai frumos oraș baroc

Biserica parohială Sf. Blasius

Biserica Sf. Blasius a fost construită între anii 1771 – 1785 în stil baroc. Prin secolul al 10-lea, când Fulda era doar un sat, în acest loc a fost ridicată prima biserică. După incendiul din 1103 biserica a fost reconstruită în stil romanic, iar în 1447 a început reconstrucția bisericii în stil gotic. Din aceasta se mai păstrează încă turnul vestic.

Fulda cel mai frumos oraș baroc - Biserica Sf. Blasius
Biserica Sf Blasius Fulda

Fulda se numără printre orașele noastre preferate din Hessen. L-am vizitat de două ori până acum. Fulda este într-adevăr un oraș minunat și merită titlul de cel mai frumos oraș baroc din Hessen.

Share!

Distribuie articolul prietenilor tăi!

Dacă nu vreți să ratați viitoarele noastre articole,  abonați-vă la Newsletter-ul nostru...
...sau urmăriți-ne pe rețelele de socializare!

Lasă un comentariu

Sunny Trips
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.