Bamberg este un oraș din Bavaria, mai exact din regiunea Franconia Superioară. De altfel locuitorii din Franconia nu se identifică ca fiind bavarezi și se cam supără dacă îi numești astfel. Orașul este împărțit în 3 zone: Inselstadt – Orașul insular care de fapt este și centrul orașului Bamberg, fiind așezat pe o insulă mărginită de brațele râului Regnitz; Bergstadt – fostul domeniu episcopal care se întinde în jurul Domului pe cele 7 coline care i-au adus orașului denumirea de Roma franconiană și Gartenstadt – zona de est a orașului cu numeroase grădini în care sunt cultivate de secole legume și fructe.
Ce ne place așa mult la Bamberg?
Dacă ar trebui să facem o listă cu cele mai frumoase orașe din Germania, Bamberg ar ocupa cu siguranță unul dintre locurile fruntașe. Bamberg este combinația perfectă a tot ce ne place la un oraș.
În primul rând, Bamberg are unul dintre cele mai bine conservate centre istorice din Germania și nu e o surpriză că se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Apoi prin oraș curge un râu, Regnitz, cu mai multe ramificații și canale pe care poți face o plimbare cu gondola. Bamberg mai este cunoscut și ca Veneția franconiană. Franconia este regiunea din nordul Bavariei în care este așezat orașul.
În al treilea rând, Bamberg este un oraș plin de viață, iar bucătăria franconiană are câteva specialități care merită încercate – preferatul nostru este Fränkisches Schäufele, o delicatesă din umăr de porc gătită la cuptor. Când este gata, carnea se desprinde ușor de pe os, iar șoriciul se transformă într-o crustă crocantă maro-aurie după care toți sunt înnebuniți. Se servește cu găluști din cartofi (Knödel) și Sauerkraut, varză murată călită câteva minute într-o tigaie.
Și nu în ultimul rând, berea din Bamberg se numără printre cele mai bune din Germania. Orașul se laudă cu aproximativ 10 fabrici de bere în care se produc peste 50 de sortimente de bere.
Atracții turistice din Bamberg
Ei bine, am fost în Bamberg într-un weekend ca să vizităm niște vechi prieteni care locuiesc aici. Am profitat de vizită și am încercat să descoperim de ce Bamberg este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Germania. N-am reușit să vizităm chiar tot ce ne-am propus, dar ce am văzut ne-a convins că Bamberg își merită locul de pe lista UNESCO.
Maximiliansplatz
Un bun punct de plecare pentru explorarea orașului este Piața Maximilian din centrul Orașului insular. Numită de localnici și Maxplatz aceasta este cea mai mare piață din centrul vechi, fiind dominată de fațada baroc a primăriei construită de celebrul arhitect Balthasar Neumann. Am lăsat mașina în parcarea subterană de aici, prețul de 10 €/zi fiind unul acceptabil.
Grüner Markt
La sud de piața Maximilian, la doar câțiva metri, se ridică biserica catolică Sf. Martin care impresionează cu o fațadă barocă magnifică. În fața bisericii se întinde Grüner Markt (Piața Verde) unde nimerim chiar în timpul pieței care se ține săptămânal. Legume și fructe proaspete, miere, cârnați, brânzeturi și alte specialități regionale ne încântă cu mirosurile lor.

Neptunbrunnen (Fântâna lui Neptun) este cea mai cunoscută fântână din Bamberg și locul de întâlnire preferat al locuitorilor orașului. Localnicii îi spun Gablmoo care înseamnă în dialectul franconian Gabelmann (Omul cu Furca).

Opere de artă pe străzile din Bamberg
Dacă tot vorbim despre statui, trebuie să amintim că am dat peste o altă statuie interesantă în Heumarkt. Este vorba de controversata Liegende mit Frucht, o sculptură a columbianului Fernando Botero care reprezintă o femeie supraponderală cu un măr în mână. Inițial statuia fusese amplasată pe o platformă în râu, dar se pare că inginerii germani nu s-au ridicat la nivelul renumelui de care se bucură. Din cauza unor erori de proiectare platforma n-a făcut față curenților râului, iar statuia de 870 kg a intrat la apă. A fost pescuită cu ajutorul pompierilor și apoi amplasată în Heumarkt.

De altfel prin tot orașul sunt expuse opere de artă ale unor artiști cunoscuți internațional. Acestea sunt expoziții temporare, dar unele dintre ele ajung să rămână permanent în Bamberg, înfrumusețând peisajul istoric al orașului.
Pe lângă Liegende mit Frucht ne-am mai intersectat cu Das Meeting (Întâlnirea), opera artistului Wang Shugang din Peking. Nici această operă de artă n-a scăpat de întâmplări „comice”. Întâlnirea omuleților roșii are loc în Schönleinsplatz. Din cauza locației a avut loc o ceartă între artist și orașul Bamberg, așa că supărat, Wang Shugang a venit pe ascuns într-o noapte și dus a fost cu tot cu omuleții săi roșii. Pentru că nu au considerat normal să se folosească de banii contribuabililor, edilii Bamberg-ului au organizat o strângere de fonduri, au făcut rost astfel de suma de bani necesară cumpărării operei de artă, iar omuleții roșii s-au reîntâlnit în Bamberg.

Air-Earth a catalanului Jaume Plensa este o altă operă de artă temporară care a devenit în timp permanentă. Aceasta reprezintă un om ghemuit pe o coloană de oțel înaltă de 6 m. Statuia este iluminată în interior, având un farmec aparte mai ales noaptea. Asemenea sculptură am mai întâlnit și în Nisa, în piața Massena.
Altes Rathaus
Din Grüner Markt nu mai este mult de mers până la râu. Trecem mai întâi pe la vechea macara cu care se încărcau sau descărcau bărcile care poposeau în portul din Bamberg. De aici avem o priveliște minunată nu numai cu vechea primărie, ci și cu celelalte case frumos colorate de pe malul râului, iar în depărtare se văd chiar turnurile Domului și ale mănăstirii Michelsberg.

Vechea primărie este simbolul orașului Bamberg și principala atracție turistică. Clădirea deosebit de frumoasă din secolul al XV-lea se află în mod surprinzător în mijlocul râului. Ne tot întrebam de ce au construit primăria tocmai aici. Ei bine, episcopul de Bamberg nu le-a dat voie locuitorilor din Bamberg să-și ridice primăria pe pământurile sale. Vedea în primărie un loc în care orășenii din Bamberg se întrunesc că să comploteze pentru ai fura puterea. Așa că orășenii au dau dovadă de istețime și și-au construit primăria în mijlocul râului, pe o insulă artificială. În interior puteți vedea una dintre cele mai mari colecții de porțelan din Europa.


Mica Veneție
„Mica Veneție” descrie vechiul cartier al pescarilor în care se pot vedea aliniate de-a lungul râului în jur de 30 de case, majoritatea din Evul Mediu, cu balcoane frumoase, grădini minuscule și bărci ancorate în față. Cel mai bine surprindeți atmosfera frumosului cartier al pescarilor dacă faceți o plimbare pe malul celălalt al râului, între podurile Untere Brücke și Markusbrücke.

Bamberg: orașul celor 7 coline
La fel ca antica Romă, Bamberg-ul se întinde pe 7 coline, de unde și numele de Roma franconiană. Cei din Bamberg glumesc spunând că de fapt Roma este Bamberg-ul italian. Aproape pe fiecare colină dai peste câte o biserică sau mănăstire.
Abtsberg și-a luat numele de la starețul mănăstirii Michaelsberg care stăpânea această colină (Abt înseamnă stareț în limba germană).
Pe Stephansberg a fost construită biserica Sf. Ștefan. Aceasta a fost întemeiată în 1007 tot de primul episcop de Bamberg, la cererea împărătesei Kunigunde de Luxemburg, soția lui Henric al II-lea, împăratul Imperiului Romano-German și este singura biserică protestantă sfințită de un Papă (Benedict al VIII-lea). Actuala construcție datează din secolul al 17-lea.
Domberg
Cea mai cunoscută dintre cele 7 coline este Domberg. În Piața Domului (Domplatz) am întâlnit trei dintre cele mai importante atracții turistice ale orașului. Domul Sf. Petru și Sf. Gheorghe este una dintre cele 8 catedrale imperiale din Germania. A fost întemeiată de împăratul Henric al II-lea care a și fost înmormântat aici alături de soția sa. Tot aici este înmormântat și Clement al II-lea, singurul Papă înmormântat în afara Italiei. Înainte de a fi otrăvit la ordinul succesorului său, Clement fusese episcop de Bamberg.



Alte Hofhaltung, vechea reședință a episcopului de Bamberg, este astăzi sediul Muzeului de Istorie. Neue Residenz care a devenit din 1602 noua reședință a episcopilor de Bamberg este o altă atracție importantă din Piața Domului.

La Neue Residenz nu trebuie ratată Rosengarten, o frumoasă grădină pitorească în stil baroc cu nu mai puțin de 4500 de trandafiri. Ne-a plăcut foarte mult aici, chiar dacă trandafirii nu erau înfloriți. Cu siguranță o să mai tragem o fugă prin iunie aici ca să vedem grădina în timpul sezonului trandafirilor. Nici panorama de deasupra acoperișurilor din orașul vechi nu este de ratat. Din Rosengarten, de la Michaelsberg și de la Altenburg o să surprindeți cele mai frumoase fotografii panoramice din Bamberg.


Jakobsberg, Kaulberg și Altenburg
Biserica Sf. Iacob este una dintre cele mai vechi biserici din Bamberg. A fost construită între anii 1073-1109 pe Jakobsberg, una dintre cele 7 coline aflată ceva mai sus de Piața Domului. Pe Kaulberg o să descoperi Karmelitenkloster, o fostă mănăstire cisterciană, administrată din 1589 de călugării carmeliți, și Obere Pfarre, o biserică dedicată Fecioarei Maria.
Altenburg este cea mai înaltă colină din Bamberg și locul ideal pentru fotografii panoramice cu Bamberg-ul și împrejurimile. Aici am vizitat un vechi castel medieval folosit cândva ca reședință de episcopii de Bamberg. La castel poți încerca una dintre specialitățile din Franconia sau o bere locală la restaurantul de aici. Accesul în curtea castelului este gratuit.
Altenburg se află la aproximativ 3 km de centrul vechi. Dacă stați doar o zi în Bamberg, vă recomandăm să veniți aici cu mașina. Locuri de parcare sunt destule. Puteți lua și autobuzul 910 din Piața Domului și să coborâți în stațiile „Wildensorger Straße” sau „Carl-Schmolz-Weg”. De aici mai este o bucată de drum de mers pe jos (cam 25 de minute dacă ne luăm după viamichelin).
Bamberg – capitala secretă a berii germane?
Știam că München a revendicat titlul de capitală a berii și sincer nu ne așteptam să fim luați prin surprindere de Bamberg la acest capitol. După ce am vizitat Würzburg trăiam cu impresia că Franconia e mai degrabă o regiune viticolă. Însă am aflat că Franconia Superioară, în care se află așezat și Bamberg-ul, se numără printre cei mai mari producători de bere din lume. De fapt, aici întâlnești cea mai mare densitate de fabrici de bere din lume. Statistic vorbind, la fiecare 6 km există o fabrică de bere. Asta înseamnă o fabrică de bere la 5000 de locuitori. Nu mai puțin de 200 de berării sunt în toată regiunea, din care cel puțin 10 se află în Bamberg. Doar în fabricile din Bamberg se produc 50 de soiuri de bere.
Berea afumată: specialitatea tradițională a orașului
Orașul Bamberg este renumit pentru berea afumată (Rauchbier). La prepararea berii afumate malțul este uscat cu fumul rezultat din arderea lemnului de fag, rezultatul fiind unul asemănător cu berea neagră. Cea mai cunoscută berea afumată din Bamberg este cea de la Schlenkerla. Berea afumată de la Schenkerla este una dintre ultimele beri afumate produse în mod tradițional. Doar cei de la Spezial, o altă fabrică de bere celebră din Bamberg, mai produc berea afumată fără a se folosi de tehnici moderne de prelucrare ale malțului.
La prima încercare s-ar putea să nu-ți placă berea afumată. Cei de la Schlenkerla au și un sfat în acest sens. Ei ne spun că un adevărat cunoscător știe că al doilea „Seidla” are un gust mai bun decât primul, iar al treilea este deja mult mai bun decât al doilea. Ați prins ideea. Apropo, Seidla este halba specifică regiunii Franconia cu un volum de 0,5 l. Așadar dacă ajungeți aici trebuie neapărat să comandați o bere Aecht Schlenkerla Rauchbier – Märzen.
Alte fabrici de bere de renume
În Bamberg o să auziți adesea prin berării cea mai scurtă comandă pentru o bere: „a U”. Comanda se referă la „ein Ungespundetes”, o bere nefiltrată cu un conținut mic de dioxid de carbon. Fabrica de bere Mahrs Bräu este cea mai cunoscută pentru acest tip de bere.
Alte fabrici de bere renumite din Bamberg sunt Fässla – cea mai cunoscută bere a lor este Zwergla, Klosterbräu – cea mai veche fabrică de bere din Bamberg sau Kaiserdom – cea mai mare fabrică de bere din Bamberg.
Din capitala berii nu poate să lipsească și un muzeu dedicat. Muzeul berii se află în fostele pivnițe ale mănăstirii Michaelsberg.
Turul fabricilor de bere
Cei „pasionați” pot vizita majoritatea fabricilor de bere în cadrul unui tur de degustare al berii din Bamberg. Acesta se numește Bierschmecker-Tour și se poate cumpăra de la Biroul de Informații Turistice de la adresa Geyerswörthstraße 5 sau online aici. Pentru doar 22,50 € primiți un rucsac cu o halbă de bere confecționată manual, un deschizător de sticle din inox, 4 vouchere cu care puteți comanda o bere la alegere în fabricile participante la tur (Fässla, Keesmann, Schlenkerla, Spezial, Greifenklau, Ambräusianum, Klosterbräu și Mahr’s Bräu) și un voucher pentru o porție de trufe.
Atracții turistice lângă Bamberg
Într-una din zile am vizitat un pic și împrejurimile Bamberg-ului. Prima oprire am făcut-o la Schloss Seehof, un frumos castel baroc din Memmelsdorf, aflat la 5 km de Bamberg. Acesta a fost folosit de episcopii de Bamberg ca reședință de vară. N-am vizitat castelul la interior, dar ne-am plimbat prin frumoasa grădină care se întinde pe o suprafață de 20 de hectare. Accesul în grădini este gratuit, iar pentru vizitarea castelului la interior se percepe o taxă de 5 €. La castel puteți ajunge în 20 de minute și cu autobuzul 905 care trece pe lângă gara din Bamberg.



Mai departe am pornit spre Giechburg (Cetatea Giech). După ce am lăsat mașina la poalele colinei, am urcat la ruinele castelului medieval ridicat de contele de Schweinfurt în secolul al X-lea. Castelul se află la aprox. 20 km de Bamberg. Intrarea este gratuită, iar priveliștea este de-a dreptul magnifică. Aici se află și un restaurant, iar dacă doriți să rămâneți peste noapte puteți închiria chiar și o cameră.


De la castel am pornit pe jos într-o drumeție spre Gügel, o colină învecinată pe care se află o biserică dedicată Sf. Pancrațiu, un martir roman executat în timpul domniei lui Dioclețian. Pe colina Gügel fuseseră construite inițial un castel și o capelă. Deși castelul a căzut în ruină, capela a fost restaurată de mai multe ori până ce, în final, a fost distrusă în timpul Războiului țăranilor din 1525. Un secol mai târziu episcopul de Bamberg a ordonat construirea bisericii actuale pe fundația vechii capele.



Dacă nu vreți să ratați viitoarele noastre articole, abonați-vă la Newsletter-ul nostru!



