Büdingen este un orășel de 20.000 de locuitori din Wetterau, o câmpie la nord de Frankfurt, străbătută de râul Wetter și mărginită la vest de Munții Taunus, iar la nord-est de Munții Vogelsberg. Deși regiunea este mai greu accesibilă cu transportul în comun, Wetterau merită vizitată, mai ales că din Frankfurt până aici nu e cale lungă. Pentru drumeții și ciclism este ideală, dar și oferta culturală este una vastă. Regiunea a fost locuită continuu timp de 7000 de ani – urmele lăsate de celți și romani sunt vizibile încă, iar castelele și orașele bine conservate te invită la o călătorie în Evul Mediu.
Într-o astfel de călătorie am pornit și noi într-un weekend, când ne-am propus să vizităm Büdingen, cunoscut în special pentru orașul vechi medieval, castelul conților de Ysenburg și Büdingen și festivalul medieval care se desfășoară aici o dată la doi ani în luna iulie (al 2-lea weekend).
Unde puteți parca mașina?
Noi am lăsat mașina la adresa Mühltorstraße 15. Aici este o mică parcare unde se poate parca gratuit pentru 2 ore cu ceasul albastru (în weekend poți parca nelimitat). De aici până în Altstadt (Orașul Vechi) sunt cam 5 minute de mers pe jos. Tot gratis poți parca și vis-a-vis de Mühltorstraße 24. Parcarea de aici este mai mare, fiind accesibilă și autobuzelor.
În Orașul Vechi poți parca la Altstadtparkplatz, o mică parcare de lângă zidurile de apărare ale orașului, sau la castel.
Zidurile de apărare și Poarta Ierusalimului
După cum spuneam, de la parcare până în Altstadt este o distanță mică pe care o parcurgem rapid în nici 5 minute. Traversăm Seemenbach, râulețul ce se prelinge pe lângă zidul de apărare, pe la Colțul Pictorului (Malerwinkel), de unde priveliștea asupra orașului este deosebit de frumoasă, și mergeam de-a lungul zidului de apărare până la Poarta Ierusalimului.




Zidul de apărare, realizat din gresie roșie, nu este doar frumos la vedere, ci este considerat unul dintre cele mai bine conservate ziduri de apărare din Europa. Acesta are o lungime de 2 km și 22 de turnuri de apărare, printre care se remarcă Marele Bastion cu o înălțime de 20 de metri și ziduri de până la 4 metri grosime. Unele porțiuni din zid sunt deschise publicului.





Intrăm în Orașul Vechi prin Poarta Ierusalimului care este în același timp și simbolul orașului Büdingen. Poarta, construită în 1503 în timpul contelui Ludovic al II-lea de Ysenburg, avea sarcina de a proteja partea de vest a orașului. Inițial, poarta era legată de un pod mobil. Astăzi, trecerea se face printr-un pod de piatră.



Numele i s-ar trage de la Poarta Oilor din Ierusalim care i-a servit drept model. Foarte probabil dacă luăm în considerare că poarta a fost construită după întoarcerea fiului contelui Ludovic din pelerinajul de la Ierusalim. Alții spun că a fost numită astfel de refugiații religioși pentru care a fost construit un nou cartier în fața porții. Büdingen a fost afectat de Războiul de 30 de ani și de ciuma din jurul anului 1635, astfel, prin Edictul de toleranță contele Ernst Cazimir I a permis celor persecutați religios să se așeze în orașul său. După persecuțiile îndurate, acestora li se părea Büdingen ca un Ierusalim ceresc pe pământ și astfel au numit poarta după Cetatea Sfântă.
Orașul Vechi și legenda broaștelor din Büdingen
După ce trecem de zidurilor orașului suntem întâmpinați de o mulțime de case frumoase cu structură din lemn. Foarte ciudat ni s-a părut când am văzut pe pereții multor case broaște. Aveam să aflăm între timp că broasca este simbolul orașului Büdingen.






Legenda spune că în 1522 contele Anton de Ysenburg și Büdingen s-a căsătorit cu Elisabetha de Wied. După nunta care a avut loc în castelul miresei, tinerii căsătoriți se întorc în Büdingen. În acea vreme, castelul din Büdingen era înconjurat de un șanț cu apă, iar în apropiere era și un iaz. Se pare că în acestea trăiau foarte multe broaște care concertau noaptea atât de mult, încât miresica nu putea dormi. Deranjată de concertul broaștelor, soția contelui l-a amenințat pe acesta cu divorțul dacă nu rezolvă imediat problema. Pus în această situație, contele și-a chemat în ajutor supușii care, „înarmați” cu găleți și coșuri, s-au pus pe prins broaște.
Odată prinse toate broaștele, acestea au fost transportate în piața orașului, dar chiar și aici făceau un zgomot infernal. Așa că primarul a venit cu soluția să înece broaștele în Seemenbach. Entuziasmați de soluția primarului, cetățenii din Büdingen au luat coșurile pline cu broaște și le-au vărsat în râu. După o scurtă agitație în apă, broaștele s-au dat la fund, iar cetățenii au început să strige bucuroși: „Funcționează! Funcționează!”.
În noaptea următoare s-a auzit din nou un ușor orăcăit, dar primarul a concluzionat că acesta este doar un ecou al puținelor broaște care au supraviețuit și au fost duse de râu în direcția Düdelsheim, așa că a clasificat întreaga operațiune ca un succes total.
Casa de Piatră
Din Marktplatz ne continuăm drumul spre sud pe lângă vechea primărie din secolul al 15-lea și ajungem la Casa de Piatră care marchează capătul străzii Orașului Vechi. Casa de Piatră este cea mai veche clădire rezidențială din Büdingen, care, spre deosebire de celelalte case cu structură din lemn, a fost construită în întregime din piatră. Clădirea în stil gotic târziu a fost construită în jurul anului 1500 ca reședință pentru contele Johann de Ysenburg. Reședința contelui era integrată în fortificațiile orașului, asigurând protecția capului de pod de la Poarta Morii.



Castelul conților de Ysenburg și Büdingen
Mai departe urmăm Schlossgasse spre est. De-a lungul acestei străzi se înșiră fostele case ale nobililor din secolele 15-16. Înainte de a ajunge la castel dăm și de grajdul contelui, decorat cu una dintre nenumăratele broaște care împodobesc clădirile din întregul orașul.


După doar câțiva pași dăm și de castel, inima orașului Büdingen. Planul său al unui poligon cu treisprezece laturi dezvăluie originea unui castel cu șanț de apă fondat în secolul al 12-lea de lorzii de Büdingen. Din 1258 castelul este preluat de conții de Ysenburg care locuiesc și astăzi aici.



În curtea castelului accesul este liber, iar vara se pot organiza la cerere și tururi ghidate pentru interiorul castelului.



După ce dăm o tură prin curtea castelului, ne îndreptăm spre vest, spre Biserica Sf. Maria care deși la prima vedere pare doar o simplă biserică, istoria sa se întinde de-a lungul a 8 secole.

O altă clădire reprezentativă a orașului este Oberhof. Aceasta se află în partea de nord a Orașului Vechi și este cea mai veche clădire renascentistă din oraș, fiind folosită de conții de Ysenburg drept reședință. Nu am mai reușit să ajungem până la ea, copiii dând semne de plictiseală, așă că ne-am încheiat vizita în Büdingen în părculețul de sub zidurile orașului.

Share!
Distribuie articolul prietenilor tăi!
Buna. Era un bar la intrare in Altstadt, deținut de un american, în care era o pictură mare pe un perete reprezemtând Mt Rushmore, dar în locul celor 4 președinți erau pictați M. Jackson, și alți 3, nu mai țin minte. Acea pictură este făcută acum 30 de ani de către tatăl și unchiul meu. Mă poți ajuta cu o informație?
Bună Claudiu.
Din păcate nu te pot ajuta. Nu am idee unde ar fi respectivul bar, asta dacă a rezistat în ultimii 30 de ani.