După ce am străbătut cheile Lammer-ului și am trecut pe la cascada Golling, ultima oprire a zilei am făcut-o la castelul Hohenwerfen. Situată la 40 km sud de Salzburg, cetatea fortificată din secolul al 11-lea este unul dintre cele mai bine păstrate castele din Evul Mediu târziu din Austria. De-a lungul timpului a rezistat numeroaselor asedii și atacuri ale armatelor inamice și a servit uneori chiar și ca închisoare pentru personalități celebre, cum ar fi prințul-episcop al Salzburg-ului, Wolf Dietrich von Raitenau.
Ridicat pe o colină din valea râului Salzach, la nord de localitatea Werfen, castelul Hohenwerfen, un simbol al puterii arhiepiscopilor de Salzburg, se zărește de departe, străjuind pasul îngust prin care trece drumul care leagă Salzburg de Graz și de Europa de Sud-Est, precum și de Veneția și de restul Italiei.
Istoria castelului
Începutul construcției castelului Hohenwerfen este plasat într-o perioadă de dispute politice care au culminat cu lupta pentru învestitură (dreptul de a numi clerici în funcții) dintre împăratul Sfântului Imperiu Roman și Papalitate. În aceste împrejurări, Gebhard care era arhiepiscop de Salzburg și aliat al Papei Grigore al VII-lea în lupta pentru învestitură, începe fortificarea arhiepiscopiei, construind între anii 1075-1078 fortificațiile de la Hohenwerfen, Hohensalzburg și Petersberg din Friesach.
Castelul Hohenwerfen era probabil la început doar o fortificație din lemn. Mai târziu a fost extinsă și consolidată, ajungând la mărimea actuală abia prin secolul al 15-lea. Castelul nu a fost folosit doar ca bază militară, ci și ca reședință sau castel de vânătoare pentru arhiepiscopii de Salzburg.
În secolul al 16-lea, în contextul revoltelor țărănești din spațiul german, castelul este asediat și distrus parțial. După înfrângerea revoltelor, castelul este refăcut în timpul domniilor arhiepiscopilor Matthäus Lang (1519-1540) și Johann Jakob Khuen-Belasy (1560-1586). În secolele al 17-lea și al 18-lea, castelul Hohenwerfen este folosit ca închisoare, căpătând o reputație proastă.
După secularizarea Salzburg-ului, castelul trece în anul 1803 sub stăpânirea bavarezilor și devine o ruină. Arhiducele Johann, fratele Împăratului, reconstruiește castelul între anii 1824-1833. În 1898, castelul Hohenwerfen este cumpărat de arhiducele Eugen și transformat în reședința sa.
În 1931, castelul este distrus, în mare parte, de un incendiu, însă arhiducele Eugen îl reconstruiește, fiind obligat în 1938, în contextul alipirii Austriei la Germania nazistă, să vândă castelul care este transformat într-o școală militară. După cel de al doilea război mondial, între anii 1945 – 1987, castelul este folosit ca centru de pregătire pentru jandarmi. Din 1987, castelul Hohenwerfen intră în circuitul turistic, devenind un important obiectiv turistic al regiunii Salzburger Land.
Cum ajungi la castel?
Adresa la care găsiți castelul este Burgstraße 2, 5450 Werfen. La poalele castelului se află o parcare mare, gratuită, care, în sezonul estival, se umple rapid. Din parcare există două modalități de a ajunge la castel: liftul panoramic sau o plimbare de 15 minute prin pădurea care înconjoară castelul. În funcție de ce opțiune alegeți, prețul de admitere variază. Adulții plătesc pentru accesul cu lift 16,90 € (copiii între 6-14 ani plătesc 9,90 €), iar fără lift 12,90 € (copiii plătesc 7,40 €). Cumpărați biletele online deoarece acestea sunt mai ieftine (13,30 € adulți și 8,10 € copii). Pentru cumpărarea online a biletelor sau pentru alte informații legate de program sau prețuri verificați acest site web.
Din Salzburg sunt trenuri directe până în Werfen. Acestea circulă din 30 în 30 de minute, iar călătoria până în Werfen durează circa 45 de minute. Din gara din Werfen se poate lua un Shuttle-Bus până la castelul Hohenwerfen. Puteți rezerva un loc (cel mai târziu cu o ora înainte de plecare) la numărul de telefon +43 664 12 66 700. Dacă aveți deja bilet de tren, nu mai este nevoie să cumpărați bilet și pentru autobuz.
Turul castelului
Am ajuns la castelul Hohenwerfen pe la ora 16:00 și am lăsat mașina în parcarea de la poalele castelului. Chiar și la această oră, parcarea era aproape plină. Deoarece am ajuns la castel aproape de ora de închidere și cum doream să prind și ultimul spectacol cu șoimi și vulturi din ziua respectivă, am hotărât să urc la castel cu liftul. Câteva minute durează ascensiunea cu liftul, la finalul căreia am ajuns direct în curtea interioară a castelului, unde deja se formase o coadă măricică în așteptarea ghizilor.
Curtea interioară
În curtea interioară n-am pierdut prea mult timp pentru că nu sunt multe de văzut. Singurul lucru din curtea interioară care mi-a atras atenția a fost turnul-clopotniță, la parterul căruia se află un magazin cu suveniruri. În rest, aici te mai poți delecta cu un șnițel, un ștrudel sau răcori cu o înghețată la terasa amplasată în centrul curții sau pe la mesele amenajate în scobiturile înguste din zidurile de apărare.
Cum nu mă interesau suvenirurile și nici de mâncare nu aveam nevoie, m-am așezat la rând. Organizatorii ne-au împărțit în două coloane: cei care vorbesc limba lui Goethe și cei care au nevoie de traducător. Inițial am crezut că sunt oferite tururi și în alte limbi străine, dar apoi am văzut că cei care așteptau la rândul respectiv primeau doar un audio ghid.
Capela castelului Hohenwerfen
După vreo 10 minute de așteptare am fost preluați de o ghidă îmbrăcată într-un costum de epocă. Prima oprire am făcut-o în capela castelului. Ne-am așezat ca la școală în bănci, ascultând cuminți ceea ce ne povestea ghida despre castel. Așa aflăm că bisericuța în stil romanic este cea mai veche clădire din castel. Altarul său, flancat de Sf. Katharina și de Sf. Sigismund, datează din 1650. Din când în când mai aruncam câte o privire pe fereastra capelei – priveliștea era încântătoare.
Următorul popas îl facem în bastionul capelei, construit în anul 1550, unde sunt expuse câteva tunuri vechi. Urmează apoi camera de tortură și arsenalul, destul de sărăcăcioase în exponate.
Turnul clopotniță
Pe drumul spre clopotniță, un urcuș de 3 etaje, se pot vedea mecanismul și pendulul ceasului, precum și Balconul trompetelor. Pe lângă apărare, cu ajutorul trompetelor sau a clopotului, turnul mai avea și rolul de a anunța apropierea unei furtuni sau a unei caravane de comercianți. Interesant este faptul că, la început, turnul era mult mai înalt. În perioada 1563-1568, înălțimea turnului este redusă cu 6 metri pentru a fi mai greu de nimerit de ghiulelele lansate de tunurile asediatorilor.
Pe o scară îngustă din lemn urcăm în vârful turnului-clopotniță. Aici se află un clopot turnat în anul 1568, care cântărește nu mai puțin de 4 tone. Spațiul este strâmt și nu poți zăbovi prea mult timp aici sus, deoarece trebuie să faci loc celor care urcă pe scară. Însă, în cele câteva momente petrecute aici sus, ai timp să admiri peisajul minunat din jurul cetății arhiepiscopilor de Salzburg.
Camera princiară
Turul se încheie cu vizita camerei princiare. În anul 1931, camerele princiare au fost distruse de un incendiu. În 2003, pe baza fotografiilor, a fost reconstruită doar una dintre camere. Din ce am înțeles de la ghidă, amenajarea camerei a costat undeva pe la 100.000 de euro. De banii ăștia mă așteptam la mai mult, dar camera este mobilată doar cu o măsuță, câteva scăunele și un dulăpior. Oarecum dezamăgitor. Se pare că restul banilor a intrat în lemnul folosit la placarea camerei. 90% din cameră este din nu știu ce lemn – unul foarte scump se pare.
Expoziții și acrobații cu șoimi și vulturi
După terminarea turului, în drum spre curtea exterioară în care are loc spectacolul cu păsările de pradă, m-am mai oprit în câteva încăperi ale castelului în care au fost amenajate unele expoziții. Una dintre acestea era o expoziție temporară dedicată geniului lui Leonardo da Vinci. Aici erau expuse modele ale mașinăriilor sale (unele interactive) și holograme 3D fascinante, toate astea în cinstea geniului și a gândirii neobișnuite cu care a fost înzestrat marele inventator.
O altă expoziție interesantă are în prim plan filmul Acolo unde se avântă vulturii (1968), cu Richard Burton și Clint Eastwood în rolurile principale. Acesta nu este singurul moment în care Castelul vulturilor, cum este numit în filmul menționat mai sus, a cochetat cu cinematografia. De-a lungul anilor, castelul a fost gazda mai multor seriale și filme, cum ar fi: Kinderarzt Dr. Fröhlich (1972), Mătușa lui Frankenstein (1986), Al 10-lea regat. În serialul Omul din castelul înalt, cetatea este cartierul general a lui Hitler.
Unul dintre highlight-urile castelului este spectacolul impresionant dat de păsările de pradă, în care șoimi și vulturi de diferite mărimi își arată abilitățile de zbor de mai multe ori pe zi. Până să înceapă spectacolul am mai avut timp să vizitez și muzeul dedicat șoimăritului, unde sunt oferite foarte multe informații despre această artă a creșterii șoimilor.
Aproape de ora de începere a spectacolului, curtea exterioară a castelului este luată cu asalt de curioși. Adulți și foarte mulți copii își caută cel mai bun loc din care să privească spectacolul ce stă să înceapă. Timp de o jumătate de oră urmărim cu toții fascinați acrobațiile acestor păsări nobile și măiestria cu care dresorii le ghidează. Este fascinant și show-ul se termină parcă prea repede.
Concluzii
Nu știu dacă aș recomanda castelul Hohenwerfen ca un Must see. Asta rămâne la judecata fiecăruia. Am văzut foarte multe castele până acum și, probabil din această cauză, sunt mai greu de impresionat. Cert este că de la distanță castelul Hohenwerfen impresionează rapid, profitând și de amplasarea sa în valea Salzach-ului, unde peisajele din jur îi conferă un oarecare avantaj. De interior am fost oarecum dezamăgit. Prea puțin mobilier. Doar un apartament model cu câteva scaune și o expoziție de arme. Iar doar pentru acestea mi se pare cam mare prețul de intrare. La același preț am văzut în Germania două castele cu o ofertă mult mai bogată. Noroc de expoziții și de spectacolul cu șoimi care îi mai ridică rating-ul.
