Drumeție pe Schafberg cu plecare din Sankt Wolfgang

Pentru prima zi petrecută în regiunea Salzkammergut (Austria) am planificat o drumeție pe Schafberg, unul dintre munții marcanți din regiune, cu o înălțime de 1783 de metri. M-am pregătit cu foarte mult entuziasm pentru această drumeție, neștiind ce o să mă aștepte. Mă întâlnesc rar cu muntele și, drept urmare, nu sunt pregătit fizic pentru asemenea marșuri. Deși cu vreo 3 săptămâni înainte de plecarea spre Austria am început să lucrez serios la condiția fizică, pot să spun că Schafberg a scos untul din mine. Pentru mine, această drumeție pe Schafberg a fost ca un drum al Golgotei, un drum pe care, pe alocuri, am suferit enorm, cu momente în care am crezut că îmi dau sufletul.

Deși să urci pe jos până sus necesită mult efort din cauza drumului care, în mare parte, este destul de înclinat și pietros, această drumeție a fost o experiență care poate fi trecută pe lista lucrurilor de făcut o dată în viață. Odată ajuns sus, te poți bucura de o priveliște rar întâlnită asupra mai multor lacuri din Salzkammergut, precum Wolfgangsee, Mondsee sau Attersee.

Pentru cine este mai slab de picior, există și varianta urcării cu trenul cu cremalieră (Schafbergbahn), dar prețul este destul de piperat – aproximativ 40 € dus-întors. Mai multe informații despre tren (prețuri, orar de funcționare) găsiți pe site-ul lor oficial.

Prima etapă a drumeției: de la stația Schafbergbahn la Jausenstation Aschinger

Pentru punctul de plecare spre vârful muntelui am ales orașul St. Wolfgang. Mai există și varianta din Winkl. Din St. Wolfgang se pornește din parcarea aflată lângă stația trenului cu cremalieră. Este vorba de parcarea P8 de la adresa Schafbergbahnstraße. Aici se poate parca o zi întreagă pentru 4 €, dar trebuie să ajungi dimineața (până la ora 10) ca să mai găsești locuri libere. Se plătește la intrare doar cu monede, înainte de barieră. Înainte de a plăti, asigurați-vă că sunt locuri libere, deoarece dacă intrați și nu găsiți nici un loc liber, nu primiți banii înapoi.

Din parcare am mers pe Schafbergbahnstraße până în capăt și apoi am făcut la stânga. După circa 5 minute de mers pe această stradă mărginită de pensiuni, am trecut de hotelul Försterhof și am ajuns la o intersecție unde pe un indicator era marcat spre dreapta drumul spre Schafberg. La scurt timp se ajunge la o altă intersecție, de unde începe urcarea spre Jausenstation Aschinger. Această prima etapă a drumeției durează în jur de 30 de minute, drumul până la Jausenstation Aschinger fiind o stradă asfaltată, puțin înclinată, deci se poate parcurge destul de ușor, fără prea mult efort. Jausenstation Aschinger este o cabană unde te poți opri pentru o mică gustare. Au și un parc de joacă pentru copii, iar priveliște de pe terasă spre Wolfgangsee este frumoasă. Până aici se poate ajunge și cu mașina.

Pensiune din Sankt Wolfgang
Drumeție pe Schafberg: cale ferată
Drumeție pe Schafberg: Jausenstation Aschinger

A doua etapă: de la Jausenstation Aschinger la Schafbergalm

De la Jausenstation Aschinger începe etapa a doua a drumeției. Drumul nr. 23 care duce prin pădure până la Schafbergalm, cu trecere prin Dorneralm, se străbate în cam 2 ore. Până la Dorneralm, o poiană din pădure unde se află și o cabană care era închisă, drumul este destul de accesibil și nu necesită chiar așa mult efort, deși are și o mică porțiune mai bolovănoasă. Oricum eram abia la început de drum și încă nu simțeam nici un pic de oboseală. În plus, pădurea te protejează de soare, ceea ce face urcarea mai plăcută, iar pe drum am dat și de un pârâu cu apă rece, unde poți faci un mic popas pentru a te odihni și răcori în același timp.

Drumeție pe Schafberg: drum prin pădure
Drumeție pe Schafberg: drum accidentat
Drumeție pe Schafberg: priveliște spre Wolfgangsee
Drumeție pe Schafberg: drum spre Dorneralm
Drumeție pe Schafberg: Dorneralm

De la Dorneralm începe însă greul. Până la Schafbergalm drumul este destul de înclinat, cu multe pietre și stânci pe alocuri. Am fost chiar nevoit să sar și peste vreo 3 copaci care se prăbușiseră și blocaseră drumul. Însă, cu ceva pauze de odihnă și de admirat peisajul, am trecut și de etapa asta a drumului și am ajuns cu bine la Schafbergalm, o pășune alpină pe care pășteau liniștite câteva văcuțe. Aici am poposit mai mult timp deoarece priveliștea era minunată. Ieșisem din pădure și acum se vedeau clar crestele munților din jur și lacurile de la poalele lor.

Drumeție pe Schafberg: drumul spre Schafbergalm
Drumeție pe Schafberg: vedere de la Schafbergalm
vaca din alpi
vaca

Câțiva metri mai sus se află și o primă stație a trenului. Turiștii pot coborî din tren ca să străbată pe jos ultima porțiune a traseului. De aici mai este de urcat o oră până în vârful muntelui.

Drumeție pe Schafberg: stație Schafbergbahn
Drumeție pe Schafberg: trenul cu cremalieră

A treia etapă: de la Schafbergalm la hotelul Schafbergspitze

Ultima etapă a traseului este și cea mai dificilă. În primul rând, nu mai este pădurea care să te protejeze de soare, ceea ce face urcarea și mai neplăcută. În al doilea rând, poteca care duce în vârf este destul de înclinată. Efortul depus este foarte mare, mai ales că ai deja în spate 2-3 ore de urcat, în care ți-ai consumat o mare parte din energie. În schimb, priveliștile de aici sunt spectaculoase.

Drumeție pe Schafberg: vedere spre Schafbergalm

O bună parte a drumului se parcurge pe niște scări. Acestea au fost amplasate acolo pentru ca împăratul Franz Joseph să poată urca pe munte, chiar și la o vârstă înaintată. De altfel, mai mult cărat într-un fotoliu de cărăuși. Avantajele de a fi împărat!

Drumeție pe Schafberg: scările lui Franz Joseph
Drumeție pe Schafberg: priveliște spre lacuri

Ultimii metri sunt și mai grei. Din cauza înclinației mari, abia am putere să fac câțiva pași. Trebuie să mă opresc des să-mi trag sufletul. Mai am puțin de urcat, dar vârful mi se mare atât de departe. Noroc cu priveliștea de vis care îmi mai dă ceva putere. Muntele mă stoarce de ultimele picături de energie, dar ajung și la ultima stația a trenului cu cremalieră. Aici turiștii coboară fericiți. Ascensiune lor până în vârf a fost mai puțin solicitantă.

Drumeție pe Schafberg: stația de pe munte a trenului

De aici mai sunt câțiva pași până în vârf. Hotelul Schafbergspitze este punctul terminus al drumeției. De pe terasa acestuia, priveliștea munților din jur și a  lacurilor alpine este copleșitoare. Uiți de toate chinurile la care ai fost supus de-a lungul drumeției și îți dorești să nu mai pleci din acest loc.

Drumeție pe Schafberg: vedere spre lac
Schafberg - Austria
Drumeție pe Schafberg: statia Schafbergbahn

În concluzie, o drumeție pe Schafberg a fost o experiență frumoasă, chiar dacă drumul a fost obositor, dar nu cred că aș mai repeta-o. E unul dintre lucrurile pe care le faci doar o dată în viață. Am avut nevoie de 4 ore pentru a urca și de încă 3 pentru a coborî. Dacă ajungi în St. Wolfgang și nu urci pe Schafberg, indiferent că e pe jos sau cu trenul, ai bătut drumul cam degeaba până aici. Nu zic că nu e frumos să te plimbi prin Sankt Wolfgang sau pe malul lacului, dar asta nu se compară cu experiența de pe munte.

O scurtă plimbare prin Sankt Wolfgang

Deși eram la capătul puterilor după această drumeție pe Schafberg, am mai găsit ceva energie și pentru o plimbare prin oraș, drumul spre centru de-a lungul promenadei, unde te poți odihni pe băncuțe cu vedere la lac, fiind totuși relaxant.

lacul Wolfgangsee

În centru am ajuns străbătând aleea pietonală mărginită de clădiri istorice, frumos pictate, printre care se remarcă celebrul hotel Wieses Rössl și biserica parohială.  Turla acesteia face ca locul să fie recunoscut de departe.

casa din Sankt Wolfgang - Austria

Share!

Distribuie articolul prietenilor tăi!

Dacă nu vreți să ratați viitoarele noastre articole,  abonați-vă la Newsletter-ul nostru...
...sau urmăriți-ne pe rețelele de socializare!

Lasă un comentariu

Sunny Trips
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.